Cursuri pregătire în domeniul securității și sănătății în muncă

Cursuri dedicate atât începătorilor, cât și celor avansați

IOSH Managing Safely (2-5 oct. 2019)

Pentru a veni în sprijinul companiilor din România, care își propun îmbunătățirea mediului de lucru din organizația lor în sensul creșterii siguranței în muncă, Management Force SRL, membră a Grupului Management Force, în colaborare cu SETA Training &Advisory Services Ltd, organizează în perioada 2 – 5 ioctombrie a.c. un curs international, IOSH Managing Safely cu predare in limba romana.

IOSH Managing Safely, curs conceput pentru a îmbunătăți cultura de HSE în orice loc de muncă, se adresează angajaților de la orice nivel, dar mai ales personalului de conducere și supervizare din orice arie de activitate și în special celor care au personal în subordine.

Prin tematica prezentată, cursul scoate în evidență importanța de a lucra în condiții de siguranță, și totodată dezvoltă abilitatea de a identifica pericolele și riscurile de la locul de muncă și de a le gestiona corespunzător. De asemenea stimulează dezvoltarea abilității participanțiilor de a conduce prin puterea exemplului propriu, în termenii de Sănătate și Securitate în Muncă.

IOSH Managing Safely este un curs de patru zile, cu o probă de examinare scrisă în ultima zi de curs. Pe baza rezultatelor examinării, participanții vor primi un certificat eliberat de Institution of Occupational Safety and Health (IOSH) din Marea Britanie, cu recunoaștere internațională.

Mai multe detalii și descrierea cursului se pot găsi în documentele anexate.

Pentru informații suplimentare vă invităm să o contactați pe d-na Manager al Management Force Romania, Carmen Papadaki, tel.+ 40 720 735 209

IOSH Managing Safely (18-21 iun. 2019)

Pentru a veni în sprijinul companiilor din România, care își propun îmbunătățirea mediului de lucru din organizația lor în sensul creșterii siguranței în muncă, Management Force SRL, membră a Grupului Management Force, în colaborare cu SETA Training &Advisory Services Ltd, organizează în perioada 18 - 21 iunie a.c. un curs international, IOSH Managing Safely cu predare in limba romana.
IOSH Managing Safely, curs conceput pentru a îmbunătăți cultura de HSE în orice loc de muncă, se adresează angajaților de la orice nivel, dar mai ales personalului de conducere și supervizare din orice arie de activitate și în special celor care au personal în subordine.

Prin tematica prezentată, cursul scoate în evidență importanța de a lucra în condiții de siguranță, și totodată dezvoltă abilitatea de a identifica pericolele și riscurile de la locul de muncă și de a le gestiona corespunzător. De asemenea stimulează dezvoltarea abilității participanțiilor de a conduce prin puterea exemplului propriu, în termenii de Sănătate și Securitate în Muncă.

IOSH Managing Safely este un curs de patru zile, cu o probă de examinare scrisă în ultima zi de curs. Pe baza rezultatelor examinării, participanții vor primi un certificat eliberat de Institution of Occupational Safety and Health (IOSH) din Marea Britanie, cu recunoaștere internațională.

Mai multe detalii și descrierea cursului se pot găsi în documentele anexate.

Pentru informații suplimentare vă invităm să o contactați pe d-na Manager al Management Force Romania, Carmen Papadaki, tel.+ 40 720 735 209

NEBOSH Process Safety Management (PSM)

Pentru a veni în întampinarea companiilor și firmelor din Romania în efortul lor de a îmbunătăți calitatea managementului în siguranța în muncă, Management Force SRL, subsidiara din România a Management Force Group, în colaborare cu NEBOSH și SETA Training & Advisory Services Ltd, organizează în perioada 25-29 martie, a.c. un curs de HSE Certificate in Process Safety Management (PSM).

Cursul se adreseaza: managerilor, supervizorilor, profesioniștilor în domeniul siguranței.

HSE Certificate in Process Safety Management (PSM) se desfasoara timp de cinci zile, cu predare in limba engleza, în sistem Open.

Pe baza rezultatelor examinării din ultima zi de curs, participanții vor primi un certificat eliberat de National Examination Board for Occupational Safety and Health (NEBOSH) din Marea Britanie, certificat cu recunoaștere internațională.

Obiectivul principal al cursului: Certificatul NEBOSH HSE Certificate in Process Safety Management (PSM) este conceput pentru a dezvolta abilități de inginerie și de management prin cunoștințe privind siguranța procesului și înțelegerea practicilor industriale, în scopul îmbunătățirii gestionării responsabilităților legate de siguranța proceselor, pentru prevenirea accidentelor catastrofale și a pierderilor de energie sau substanțe periculoase.

Structura cursului:

  • Stabilirea sistemelor de management al proceselor
  • Gestionarea activelor și strategiile de întreținere
  • Începerea și oprirea sigură a instalației de procesare
  • Standarde de performanță pentru sistemele și echipamentele critice de siguranță
  • Pericole și controale pentru:
    • Reacții chimice
    • Depozitarea în vrac a substanțelor periculoase
    • Foc și explozie
  • Scopul și caracteristicile planurilor de urgență

Date de organizare a cursului

  • Perioada de desfășurare: 25-29 martie 2019
  • Termenul limită de înscriere: 22 februarie 2019
  • Locația: București
  • Costul cursului: 1.100 Euro/persoană

Mai multe detalii privind descrierea si structura cursului, modalitatea de plată și formularul de înscriere sunt prezentate în documentele atașate.
Alte informatii suplimentare puteti solicita d-nei Manager al Management Force Romania, Carmen Papadaki, tel.+ 40 720 735 209

IOSH Managing Safely

Pentru a veni în întâmpinarea companiilor și firmelor din Romania în efortul lor de a îmbunătăți calitatea managementului în siguranța în muncă, Management Force SRL, subsidiara din România a Management Force Group, în colaborare cu IOSH și SETA Training & Advisory Services Ltd, organizează în perioada 19-22 martie, a.c. un curs de Managing Safely.
IOSH Managing Safely este un curs de formare HSE recunoscut la nivel internațional, absolvit de peste 241.000 de oameni din Marea Britanie și din întreaga lume!

Cursul se adresează managerilor și supervizorilor din orice sector de activitate sau organizații din companii sau firme.
IOSH Managing Safely se desfășoară timp de patru zile, în sistem Open, cu predare in limba engleză. Participanții la curs pot primi un certificat IOSH Managing safely pe baza rezultatelor examenului din ultima zi de curs.

Obiectivul principal al cursului este de a veni în sprijinul managerilor și al personalului cu responsabilități de supervizare și coordonare in scopul accelerării procesului de decizie în aplicarea măsurilor și a acțiunilor practice, pentru îmbunătățirea standardelor privind sănătatea și siguranța în muncă.

Structura cursului:

  • Introducere în Managing safely
  • Legislație, afaceri, cultură
  • Evaluarea riscurilor
  • Măsuri de control al riscului
  • Înțelegerea responsabilităților
  • Identificarea riscurilor - Costuri de securitate și investigație pentru incidente și accidente
  • Măsurarea performanțelor
  • Programe eficiente de securitate - Optimizarea performanțelor manageriale
  • Protecția mediul inconjurator

Date de organizare a cursului

  • Perioada de desfășurare: 19-22 martie 2019
  • Termenul limită de înscriere: 28 februarie 2019
  • Locația: București
  • Costul cursului: 650Euro/persoană

Mai multe detalii privind prezentarea si structura cursului, modalitatea de plată și formularul de înscriere puteți găsi în documentele atașate.
Alte informatii suplimentare puteti solicita d-nei Manager al Management Force Romania, Carmen Papadaki, tel.+ 40 720 735 209

HSE Certificate in Health and Safety Leadership Excellence (HSL)

Pentru a veni în întâmpinarea companiilor și firmelor din Romania în efortul lor de a îmbunătăți calitatea managementului în siguranța în muncă, Management Force SRL, subsidiara din România a Management Force Group, în colaborare cu NEBOSH și SETA Training & Advisory Services Ltd, organizează în data de 18 martie, a.c. un curs de HSE Certificate in Health and Safety Leadership Excellence (HSL).

Cursul se adresează managerilor și în general, conducerii superioare: director, director H&S, director de operațiuni, director de resurse umane, director de finanțe, precum și alți membri ai conducerii superioare sau celor care aspiră sa ocupe o poziție de lider senior.

Cursul este cu predare în limba engleză si se poate desfășura în variantele Open sau In house.

Obiectivul principal al cursului: să ofere conceptele și abordarea necesare personalului de nivel decizional în scopul influențării performanței și culturii sănătății și siguranței în munca, prin acțiunile, atitudinile și comportamentele lor.

Toti participantii la curs vor primi diplome de participare!

Structura de conținut al cursului:

  • Ce înseamnă leadership pentru sănătate și siguranță
  • Motivele morale, legale și financiare pentru un bun leadership al sănătății și siguranței
  • Legăturile dintre leadership și cultura în domeniul sănătății și siguranței
  • Care sunt diferitele stiluri de leadership
  • Modul în care eșecurile umane pot influența performanța și cultura
  • Modelul HSE de conducere eficientă în materie de sănătate și siguranță
  • Cum pot liderii construi relații eficiente cu angajatii lor

Date de organizare a cursului

  • Perioada de desfășurare: 18 martie 2019
  • Termenul limită de înscriere: 22 februarie 2019
  • Locația: București
  • Costul cursului:
    • Varianta Open: 300Euro/persoană
    • Varianta In house: 2200Euro

Mai multe detalii privind prezentarea si structura cursului, modalitatea de plată și formularul de înscriere puteți găsi în documentele atașate.
Alte informatii suplimentare puteti solicita d-nei Manager al Management Force Romania, Carmen Papadaki, tel.+ 40 720 735 209

NEBOSH HSE Certificate in Process Safety Management

MANAGEMENT FORCE in colaborare cu SETA Training UK, organizeaza seminar NEBOSH HSE Certificate in Process Safety Management (PSM), in perioada 10 - 14/12/2018, in Bucuresti

Pentru mai multe detalii despre seminarul NEBOSH HSE Certificate in Process Safety Management (PSM) consultati brosura precum si formularul de participare.

Oferte speciale pentru clientii nostri cu mai mult de doi participanți pe companie.

Cursuri pentru
toate domeniile de activitate

Cursurile pe care vi le punem la dispoziție:

Toți doritorii sunt bineveniți

1.

CURS SSM 80 ORE

Curs de pregatire in domeniul securitatii si sanatatii in munca corespunzatoare nivelului mediu – seminar de 80 de ore pentru ocupatia specialist in domeniul securitatii si sanatatii in munca, certificat de catre Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse Romania.

Cursul se adreseaza persoanelor care doresc sa se formeze si sa se perfectioneze in acest domeniu, oferind participantilor o abordare practica a securitatii si sanatatii la locul de munca, urmarind dezvoltarea aptitudinilor, abilitatilor si competentelor specifice.

Competente specifice dobandite in urma absolvirii cursului:

  • organizarea activitatii de securitate si sanatate in munca;
  • instruirea personalului pe probleme de securitate si sanatate in munca;
  • stabilirea necesarului privind semnalizarea de securitate si sanatate la locul de munca;
  • stabilirea necesarului privind echipamentului individual de protectie;
  • prevenirea permanenta a accidentelor de munca si a imbolnavirilor profesionale;
  • investigarea cauzelor producerii accidentelor de munca si a imbolnavirilor profesionale;
  • monitorizarea intregii activitati de securitate si sanatate in munca, din cadrul organizatiei;
  • coordonarea activitatilor de interventie in cazuri de necesitate.
2.

MANAGING SAFELY

Managing safely, seminar de patru zile, in engleza pentru manageri, certificat Institution of Occupational Safety and Health (IOSH), UK.

Acest curs se adreseaza managerilor din orice sector si orice organizatie. Este proiectat pentru a oferi managerilor cunostintele necesare pentru a putea gestiona cerintele de securitate si sanatate in munca in cadrul echipelor pe care le conduc.

Competente specifice dobandite in urma absolvirii cursului:

  • Intelegerea semificatiei termenilor "pericol" si "risc";
  • Identificarea si punerea in aplicare a masurilor de securitate si sanatate in munca la locul de munca adecvate riscurilor specifice identificate sau sa ceara consultanta privind aceste masuri
  • Implicarea in pregatirea elaborarii evaluarilor de risc;
  • Intelegerea si implicarea in politica organizatiei privind securitatea si sanatatea in munca precum si a sistemului de management al securitatii si sanatatii in munca;
  • Cooperarea si comunicarea cu lucratorii desemnati in domeniul sanatatii si in materie de securitate;
  • Asigurarea ca propria activitate precum si cea a angajatilor pentru care sunt responsabili se efectueaza in conditii de siguranta, fara riscuri inutile pentru ei si pentru altii;
  • Raportarea accidentelor si incidentelor relevante;
  • Identificarea metodelor de monitorizare a nivelului de siguranta la locul lor de munca.
3.

SUPERVISING SAFELY

Supervising safely, seminar de doua zile, in engleza si romana pentru supervisori si sefi de echipa din orice domeniu si sector de activitate, certificat de Institution of Occupational Safety and Health (IOSH), UK.

Competente specifice dobandite in urma absolvirii cursului:

  • Desfasurarea activitatii proprii in conditii de securitate si sanatate in munca
  • Colaborarea cu managerii si directorii pentru crearea unui mediu de lucru sigur.
  • Monitorizarea standardelor de siguranta la locul de munca
  • Coordonarea contractorilor si modul de identificare a nivelelor de competenta privind siguranta ale acestora.
  • Supervizarea activitatii inclusiv din punct de vedere al securitatii si sanatatii la locul de munca
  • Contribuirea la performantele privind securitatea si sanatatea in munca ale organizatiei.
5.

WORKING SAFELY

Working safely, seminar de o zi in engleza si romana pentru sefi de echipa si muncitori certificat de Institution of Occupational Safety and Health (IOSH), UK.

Acest curs se adreseaza tuturor lucratorilor si este conceput pentru a inbunatatii nivelul de siguranta din interiorul organizatiei. Cursul este concentrat pe modul in care actiunile lucratorilor contribuie la nivelul de securitate si sanatate la locul de munca.

Competente specifice dobandite in urma absolvirii cursului:

  • Identificarea pericolelor si riscurilor la locul de munca;
  • Intelegerea modului in care apar accidentele de munca precum si cauzele acestora
  • Identificarea si controlul riscurilor comune, precum riscurilor de incendiu, riscuri electrice, riscuri chimice si riscurile aferente echipamentelor de munca
  • Imbunatatirea performantelor de siguranta ale lucratorilor;
  • Protejarea mediului de munca.
6.

ALTE CURSURI / SEMINARII / WORKSHOP-URI

MANAGEMENT FORCE S.R.L. in parteneriat cu MANAGEMENT FORCE GRUP si/sau alti parteneri interni si internationali poate organiza si alte cursuri, seminarii, specializari si workshop-uri tematice in domeniul securitatii si sanatatii in munca, cu scopul de a veni in intampinarea nevoilor clientilor sai si de a pune bazele impreuna unui mediu de munca mai sigur, mai sanatos si mai performant.

Mai multe detalii despre nevoile de instruire personalizate clientilor, gasiti pe pagina http://mforsafety.com/index.php/en/services/training.

Website-ul nostru utilizează cookie-uri. Mai mult
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea fișierelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind fișierele cookie.
Da, accept
Modific setările
Mai târziu
Alegerea dumneavoastră privind fișierele cookie de pe site-ul mforsafety.ro
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
MANAGEMENT FORCE SRL mforsafety.ro Vezi politica de confidenţialitate
mfor, cookieinfo, prv_level
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste fișiere cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Nu se utilizează cookie-uri de analiză
Aceste fișiere cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Nu se utilizează cookie-uri de social media
Aceste fișiere cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de fișiere cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Nu se utilizează cookie-uri de publicitate
Trimite